Ar fi trebuit sa fac altceva cu viata mea

Unii dintre noi au nevoie de mai mult timp pentru a ne cunoaște pe noi înșine..
Pentru unii dintre noi este nevoie să ajungem la 30 și ceva de ani pentru a începe efectiv să înțelegem cine suntem și ce ne dorim. De fapt, majoritatea dintre noi încep să își pună aceste întrebări în jurul vârstei de 30 de ani.
Unii dintre noi care sunt mai norocoși dobândesc un sentiment de identitate bine definită încă de la o vârstă fragedă și pot înțelege cine și ce își doresc poate încă din adolescență sau în primii ani ca tânăr adult.
Unii dintre noi au 50 sau 60 de ani și încă nu știu cine sunt și ce este important pentru ei.
Unii dintre noi am simțit că trebuie să-i mulțumim pe ceilalți din jurul nostru mai întâi, atât în copilărie, cât și în adolescență, când a trebuit să ne alegem “drumul în viață”. Și am ales ce și-au dorit alții pentru noi pentru a nu-i dezamăgi. Pentru a nu fi respinși. Pentru a nu face de rușine familia alegând o altă cale decât ce se pretindea deja de la noi.
Și apoi … după 8-10-15 ani într-o carieră pe care nu am agreat-o niciodată, de fapt, doar am tolerat-o, am început să devenim din ce în ce mai onești cu noi înșine și am realizat …
“Asta nu este pentru mine. Am făcut asta pentru părinții mei.”
Un adevăr care schimbă vieți.
“Deci… dacă nu e pentru mine … ce este pentru mine, atunci?”
O întrebare care naște angoase și crize de identitate.
Ne punem întrebări, dar răspunsurile întârzie să apară … în schimb, vin fricile, vin îndoielile, vine paralizia. Câteodată e posibil să vină și unele răspunsuri, dar sunt atât de sălbatice și ieșite din scenariul nostru actual de viață încât ne spunem că nu are cum să fim noi aceste persoane. Sau … oare am putea fi?
O parte din noi vrea să creadă că suntem noi și o parte dintre noi este îngrozită că aceștia am putea fi într-adevăr noi și am fost pe drumul greșit în tot acest timp.
Un adevăr care este aproape imposibil de înghițit.
“Cum să fiu încă aici, când aș fi putut lua această cale în schimb, încă de la început, și acum aș fi fost la un cu totul alt nivel?!…”
Adevărat. Am fi putut fi, dar nu suntem. Nu suntem acolo. Suntem aici. Prinși între două lumi.
Dacă am fi urmat alt drum de la început, nu am fi avut alte lucruri pe care le-am întâlnit pentru acest drum. Poate nu ne-am fi întâlnit iubirea, partenerul, niște oameni minunați de-a lungul vieții, sau atât de multe alte oportunități, și cel mai important dintre toate… nu am fi ajuns în acest punct în care sa punem totul la îndoială. Iar a pune totul la îndoială este începutul găsirii Adevărului propriu.
Da, e greu.. este întotdeauna greu să vezi adevărul. Când vălul pică de pe ochi este ca o criză. Este, de fapt, o criză.
Noul tu care vrea să se nască se luptă cu o parte din tine care s-a conformat în tot acest timp. Și acest rift între cele două părți creează multe frământări și suferințe. Cum ar putea vreodată să fie altfel?!..
Ne trezim dintr-un somn adânc doar ca să ne confruntăm cu ideea că “ar fi trebuit să fac altceva cu viața mea”… și asta provoacă multe sentimente de vinovăție, dezamăgire, furie împotriva noastră sau a altora care ne-au făcut să mergem pe această cale, multe temeri, frici și nesiguranță cu privire la ceea ce ar trebui să fac acum, cum să fac asta, de unde încep, cine sunt eu?…
Dar mai ales va aduce presiune.
Pe măsură ce vei simți mai multă presiune pentru a începe să schimbi ceva în situația ta actuală, va apărea o forță egală care încearcă să te oprească și să te țină în siguranță. „În siguranță”, ca să fiu mai exactă.
Parcă e acolo o voce care îți spune “Te rog să nu o faci, ești nebun? .. O să murim!”. Sau “O să murim de foame. Sau se va întâmpla ceva rău. Vei eșua. Vom suferi.”
Acesta este ego-ul tău și îi este frică de ceea ce te gândești să faci și încearcă să te țină în siguranță.
Intenția lui este bună. Vrea să te ferească de anihilare. Sau din a fi el însuși anihilat.
Pentru că odată ce accepți că există o parte din tine care chiar vrea să se nască și asta va însemna să fii în incertitudine și nesiguranță, cel puțin din punct de vedere emoțional și psihologic, ego-ul tău va trebui să accepte asta. Încet, dar o va face. Și asta va însemna că încet, încet, și rolul ego-ul va trebui să dispară, sau să fie înlocuit cu alt rol.
Deci, acceptă. Acceptarea este primul pas.
Acceptă că ești nefericit, acceptă că te ascunzi de ceilalți și de tine însuți de ceva timp, acceptă că îți imaginezi și îți dorești deja o nouă viață pentru tine, acceptă că ești speriat, confuz și înghețat. Acceptă că ceea ce îți dorești pare atât de departe de tine și nu știi cum să ajungi acolo, dar asta tot nu te oprești din a-ți dori și tânji …
Acceptă că ești aici. În acest moment de cumpănă.
Fără acceptare nu există loc de creștere sau posibilitatea de a aduna resursele de care ai nevoie pentru a face următorul pas.
Ascunderea adevăratelor sentimente și dorințe de ceilalți și de tine însuți nu va face decât să crăcăneze și mai mult riftul care deja s-a creat în tine.
Nu ne putem ascunde de noi înșine.
Putem încerca să o facem, da, putem face față și ne putem mințim singuri că „nu vrem asta”, dar adevărul este… oricum va ieși la iveală. În 3 luni, 6 luni, 1 an. Singura diferență este că, atunci când într-un final se va întâmpla, vei realiza că nu ai făcut nimic altceva decât să te împingi și să te minți încă 3, 6 sau 12 luni și că te-ai ignorat și mai mult, ți-ai abandonat încă o dată nevoile și dorințele și, mai important, sufletul.
Da, sufletul tău. Sufletul tău încearcă să se conecteze la tine și să te pună înapoi pe drumul pe care trebuia să fii.
Da, acest lucru poate veni sub formă de emoții, frustrări, vinovăție, temeri, și da, poate vei simți că ai avut ideea de a-ți schimba calea vieții venind dinspre minte… dar poți avea încredere când îți spun că ideea vine din mintea ta superioară. Sinele tău superior. Micul tău sine te-a condus pe drumul pe care ești astăzi și l-ai ascultat deja atâta timp… Poate e timpul să te oprești.
Și pentru azi … pentru astăzi este suficient să accepți. Chiar este suficient. Este cu adevărat tot ce ai nevoie pentru a începe să mergi pe o nouă cale.
Acceptă că tot ce ți se întâmplă, pentru că se întâmplă pentru tine, pentru binele tău, nu împotriva ta.
==========
Text scris pentru o parte din mine, sau din tine.
Este și povestea mea și aproape a oricărui client cu care am lucrat pe schimbarea de carieră. Schimbarea de carieră nu este doar o schimbare de carieră. Este însăși deschiderea către o nouă viață, și îmbrățișarea unei părți din noi care aștepta la rând să fie văzută de mulți ani…
In poză, nu cu mult timp în urmă, sunt eu pășind către o nouă etapă din viața mea.