Exercitiu de expunere: Scriu pentru mine, dar imi dau voie sa ma arat si voua
Scriu de cand ma stiu. Foarte putini stiu asta despre mine pentru ca nu prea am expus ceea ce scriu. Am scris articole despre anumite subiecte, insa nu si despre mine – ce gandesc, ce imi place, ce simt, adica nu m-am scris pe mine. M-am ascuns. Desi, primul meu jurnal mi l-am facut in clasa a IV-a, si pe atunci era doar un Oracol. Mai stiti? Cei din generatia Millennials sigur ati completat unul din scoala generala, sau macar ati auzit de el.
Mai apoi, cand a aparut nevoia sa vorbesc cu cineva despre ce mi se intampla, sa impart cuiva din lumea mea interioara, am deschis un caiet si am inceput sa desenez in el, sa lipesc abtibilduri, sa scriu poezii, sa visez, sa explorez, sa fiu copil. Incepand cu clasa a V-a, am inceput si SA SIMT lucruri. Sa devin consitenta si de ce anume simt si cat de intens le simt pe toate. Sa imi dau seama ca sunt propria-mi persoana, diferite de celilalti, cu ganduri, emotii si sentimente, cu reactii la ce mi se intampla si cu multe, multe emotii si intrebari la care nu gaseam raspuns. Asa am inceput si sa scriu despre ce simt, ce mi se intampla in exterior, dar si in interior.
Scrisul fost mereu si este in continuare una dintre cele mai bune forme de a intra in contact cu mine, cu cine sunt in spatele rolurilor sociale, si cu ce vreau cu adevarat. In jurnal e locul unde ma mint cel mai putin. Desi, cateodata si acolo o fac. Pentru ca inca invat sa stau cu durerea care vine in urma adevărului. Si cateodata e mai usor sa imbrac lucrurile cu putina poleiala, sclipici, beteala sau animal print.
Pentru ca astea sunt lucrurile care ma bucura. Detaliile alea mici, pline de magie. Si apelez la *magie* de cate ori pot si am ocazia. Mai ales daca simt ca am nevoie.
Scriu de cand ma stiu, si e felul meu de a ma exprima cel mai usor si, am decis sa ma exprim liber si aici. Am decis sa scot mai la iveala partea asta din mine care simte ca are ceva de spus. Adica articole si texte mai intime, scrise ca pentru jurnalul meu.
Nu exista vreun un scop in spate si nici nu incerc sa conving. Vreau doar sa ma exprim. Si aleg sa o fac si in felul acesta.
Nu sunt in competitie cu nimeni si nici nu incerc sa iau locul cuiva. Am locul meu pe aceasta lume, care se afla la intersectia unica dintre tot ceea ce sunt eu si ma reprezinta: de unde vin, ce am trait, ce am invatat, ce oameni am cunoscut si ce decizii am luat. Locul acesta, punctul acesta de intersecție dintre toate aceste variabile – este locul meu.
Asa cum fiecare are locul lui. Ne aflam cu totii la intersectia unica a acestor lucruri care compun viata noastra si persoana care suntem astazi. Si azi sunt in punctul acesta al dezvoltarii mele personala, al cunoasterii de sine la care am ajuns, si pentru ca am scris si am vorbit toata viata cu mine prin scris.
Ce se schimba azi este ca, aleg sa ma conectesc si cu voi prin scris. Prin a imi da eu mie voie sa arat ce scriu, cum scriu, adica ce gandesc, cum gandesc, cum traiesc si cum iau decizii.
Si daca rezonează cu cineva, o sa ma bucur. Si daca nu rezonează cu nimeni, tot o sa ma bucur, pentru ca am fost brave enough sa scot capul la lumina si sa impart cu voi o parte din mine, si ca, facand asta, ma pun intr-un proces si antrenament constant de a ma expune. De a ma arata.
Iar asta e ceva ce abia acum invat sa fac cu adevarat si eu.
