[Ebook] Fundamentele coachingului. 10 pasi pentru a-ti alinia mintea, emotiile si actiunile in timpul coachingului

Acum aproximativ 4 ani, in Ianuarie 2019, cand am intrat in biroul primului coach cu care am lucrat, nu stiam foarte bine ce face si nici la ce sa ma astept. Eram destul de agitata si incercam din rasputeri sa nu las asta sa se vada, exact ca atunci cand te duci la o consultatie la medic si nu stii deloc ce urmează sa (ti) se intample, dar te tii tare si abia cand incepe cineva sa vorbeasca cu tine, parca incepi sa te relaxezi si sa zici: 

“ Pffeew, ce bine. Credeam ca o sa fie mai rau..” 

Asa si atunci, cand am intrat in biroul lui Andrei (Andrei Rosca a fost primul meu coach, si apoi si mentor), am luat loc pe canapea si ma asteptam la o discutie de tip consultanta pentru ca venisem cu intentia sa ma ajute sa aleg o idee de afacere din multele idei pe care le aveam scrise pe o foaie. 

Insa in afara de acest lucru, nu stiam ce va urma si de aceea eram destul de nelinistita si incertitudinea destul de mare. Drumul pana la acel birou a durat o vesnicie, timp in care mintea mea a incercat fara oboseala sa puna mana pe niste claritate si siguranta, si si-a facut tot felul de scenarii, in jurul a mai multor intrebari: 

• “Oare ce trebuie eu sa fac? Doar sa vorbesc, sau mai trebuie sa fac si altceva? 
• Oare o sa ma ajute aceasta sedinta?
• Cat de mult pot sa fiu eu insami, sau mai degraba, ar fi mai bine sa raman mai rezervata?
• O sa fie o discutie mai formala, sau mai profunda? 
• Oare o sa fie chiar un birou cu scaune, sau fotolii si canapea, ca la terapie?” 

Am respirat adanc inainte sa bat la usa si am zis “fie ce-o fi!”, as in “acum facem asta, vedem mai tarziu cum a fost si care sunt consecintele.”, mantra mea cea de toate relele, pe care mi-o tot repet inca din adolescenta. De fiecare data cand nu am nici cea mai vaga idee ce fac, dar vreau sa fac ceva si am nevoie sa imi adun curajul, trag aer adanc in piept si zic „fie ce-o fi.” 

Desi, recunosc, “fie ce-o fi” asta, aceasta inconstienta semi-asumata, nu e chiar buna in toate situatiile, stiu asta acum, dar cateodata functioneaza de minune. Arunc in aer toate scenariile si ma arunc head first. Poate iti suna si tie familiar : ) A functionat si in acest caz, caci sedinta a fost foarte buna, life changing as putea spune – dupa cum vedeti, o consecinta directa a acelei zile este ca, in acest moment in care scriu acest text, o fac din rolul de coach.

Avantul meu m-a adus pana in punctul de a ma aseza pe canapea (da, erau canapele si fotolii), iar dupa ce m-am familiarizat putin cu omul din fata mea, cu spatiul, cu procesul (mi-a explicat putin cum functioneaza lucrurile), m-am relaxat destul de repede si totul a mers foarte bine si usor. Am reusit sa ne conectam relativ repede, si sa ajung la niste insight-uri puternice pana la finalul sedintei. 

Acum, uitandu-ma in urma, imi dau seama ca intuitiv ma dusesem pregatita, mai mult decat pentru un alt meeting oarecare. As zice ca aproape sau poate chiar ca la un interviu (poate cu mai putina frica de a fi acceptata, desi nici acest aspect nu a fost complet dat la o parte) – prioritizasem acea intalnire, ma pregatisem pentru ea cu notite, eram super motivata si am folosit fiecare minut din conversatia noastra pentru a asculta, a verifica, a valida, a solutiona toate ideile si perspectivele pentru care venisem. 

La prima intalnire, cat si la celalalte care au urmat mi-am luat notite, am stat si am reflectat de la sedinta la sedinta ce am vorbit, ce informatii sunt noi, cu ce am ramas, ce aplic si unde e nevoie sa fac urmatorul pas. De la sedinta la sedinta veneam pregatita cu alte si alte intrebari si pregatita mental si fizic sa fac “whatever it takes to make it work”. 

Desi atunci nu cred ca realizam, aceasta atitudine si deschidere si imbratisare a incertitudinii, impreuna cu increderea pe care i-o dadusem lui Andrei (atat in el, ca specialist, cat si in proces), m-au ajutat foarte mult si am facut pasi foarte mari intr-un timp foarte scurt. 

In fond, chiar era un moment decisiv in viata mea si am tratat toata colaborarea noastra in aceasta maniera, ceea ce in timp, cred eu, s-a dovedit a fi atitudinea castigatoare pentru mine. 

In doar 6 sedinte, intinse pe 3 luni, am ales o idee de afacere care mi s-a potrivit cel mai bine din lista (surpriza! 🙂 chiar coachingul si ghidarea oamenilor in procesele lor de schimbare), am citit cred ca zeci de articole si 3 carti despre acest nou concept si meserie, de care nici nu auzisem pana atunci, am inceput sa lucrez cu oameni 1 la 1 (pe Skype) in mod gratuit pentru “a-mi da mana”, m-am inscris la cursuri de coaching cu NLP, am schimbat pagina de facebook asociata blogului meu in pagina de brand personal si am inceput un nou cont de Instagram – toate acestea pana la final de Mai 2019. 

In Aprilie am inceput cursurile, iar in Mai/Iunie, cred, am avut si prima sedinta cu o clienta care a platit sedinta. Sedinta a fost in persoana, am tinut-o intr-un birou inchiriat cu ora din zona Universitate, si am tremurat pe dinauntru tot timpul cat am fost acolo. “Fie ce-o fi!” am zis si atunci, si desi stiu ca a fost de departe o sedinta mediocra, a fost o sedinta in care eu am fost in rolul de coach, 100% asumat. Dar mai multe despre aceasta poveste, intr-un alt articol, pe care o sa il linkuiesc si aici. 

Back to our story. 

Acum, uitandu-ma in urma, si vazand si eu, la randul meu, cum se pregatesc clienti de-ai (sau, mai degraba, cum nu se pregatesc) pentru sedintele de coaching pe care le avem impreuna, imi dau seama ca nu toata lumea se raporteaza la fel ca mine la incertitudine si necunoscut, dar si la autoritate in general, si ca fiecare se afla intr-un punct diferit fata de punctul in care ma aflam eu in momentul in care am decis sa merg la coaching. 

Eu eram in punctul maxim de incordare, ca un arc care sta sa sara, sau ca atunci cand vrei sa sari cu parasuta si esti exact in momentul de dinainte saltului din avion. Ma “chinuiam” deja de aproximativ 3 luni cu ideea de antreprenoriat, pierdusem ore in sir de research pe internet pentru cele 1,000 de intrebari pe care le aveam “cum sa iti deschizi propria afacere”, “de ce ai nevoie ca sa incepi ceva pe cont propriu”, “cum gasesti idei buna de business”, si tot asa … 

Ajunsesem la capatul rabdarii si intr-un punct destul de ridicat de presiune interioara. Numai la asta ma gandeam, visam si aproape doar despre asta vorbeam. 

Fiind deja in acel punct, era de asteptat ca, o data ce voi fi facut primul pas, adica ma voi fi aruncat cu toata forta inainte .. o sa imi iau zborul. Deja stransesem toate resursele necesare pentru a face acest pas, tot ce mai imi lipsea erau niste aripi cu care sa zbor. A se citi validare, incredere in mine si sprijin intr-un proces cu totul nou pentru mine. Nimeni din familia mea nu este antreprenor. 

La ceva timp dupa ce am devenit si eu coach la randul meu, am observat cu nu toti oamenii vin la coaching in acelasi punct (de maxima presiune si determinare) in care eram eu cand m-am hotarat sa caut ajutor in afara cercului meu de prieteni si cunoscuti. 

De exemplu, mergand pe metafora sariturii cu parasuta, unii sunt in punctul in care si-ar dori sa incerce ceva nou, dar inca nu stiu daca sa aleaga saritura cu parasuta, paragliding sau balonul cu aer cald, unii vin pentru ca au auzit de saltul cu parasuta si sunt curiosi, unii ca sa vada daca e diferit in comparatie cu altceva. Unii se gandesc toata ziua sa o faca, se duc la locul intalnirii, dar nu mai ajung sa se urce in avion pentru ca impietresc de frica la gandul saltului. O parte din ei chiar reusesc sa se suie si in avion, dar dupa ce decoleaza avionul, dau inapoi si decid ca nu mai sar azi. 

Fiecare din noi incepe procesul de coaching dintr-un punct unic in raport cu situatia pe care vrem sa schimbam, dar si dintr-un punct unic personal, aflat la intersectia dintre evolutia noastra personala si profesionala; si e ok sa fie acela care este, indiferent care ar fi acest punct. E ok sa incepem un proces de coaching in orice punct ne-am afla fata de unde ne-am dori sa fim. Mai aproape sau mai departe. 

Prin procesul de coaching vom accelera de cel putin doua ori procesul de schimbare si transformare decat daca am fi ales sa o facem singuri. 

Intelegerea acestui fenomen, cat si a faptului ca fiecare din noi manageriaza diferit frica de necunoscut, cat si nivelul de control si predictibilitate pe care dorim sa il avem in viata noastra, cat si relatia cu autoritatea, am considerat ca ar fi util sa scriu un articol despre lucrurile la care sa te astepti intr-o relatie de coaching, cum sa te pozitionezi si ce poti sa faci sa iti iei maximum din acest proces. 

Fundamentele Coachingului: Pregătirea pentru Transformare Personală. E-book [14 pagini]

Acest document este menit sa iti schimbe (sau sa valideze) felul tau de a privi colaborarea dintre noi, de a te ajuta sa depasesti orice fel de prejudecati, daca ele exista, dar si temeri. Am detaliat o serie de recomandari care, sper eu, seteaza cadrul in care urmează sa lucram. Bineinteles, tot ceea ce am scris se pliaza cel mai bine pe felul in care conduc eu sedintele de coaching si de change strategy. Ele pot fi utile si in relatia cu un alt coach sau consultant, terapeut, om cu care lucrezi 1-1, insa eu le-am personalizat pe stilul meu de lucru si pentru persoanele care si-ar dori sa lucreze cu mine si nu stiu exact la ce sa se astepte. 

Am ajuns la aceste concluzii din experienta mea de coach – cateva mii de ore (+2,000) de experienta de coaching si change strategy –  dar si din concluzii trase pe cont propriu, din pozitia de client, pentru ca si eu fac la randul meu, atat coaching cu alt coach mentor, cat si psihoterapie.

Documentul a fost gandit ca un ghid, are 14 pagini in total si ating in el urmatoarele puncte:

• Care este rolul tau? Care este rolul meu? Relatia de coaching
• Cum sa te pregatesti pas cu pas pentru fiecare sedinta (template de Journaling inclus)
• La ce sa te astepti de la intregul proces?

Te invit sa il downloadezi de AICI adaugand adresa ta de e-mail in formular.